Pe măsură ce Coronavirus (COVID-19) continuă să se răspândească, principala preocupare a Novartis este să menținem sănătatea și siguranța angajaților și a pacienților noștri din întreaga lume. Astfel, săptămâna aceasta, Novartis a anunțat o nouă serie de măsuri pentru protejarea și sprijinirea angajaților din toată lumea.
Novartis a extins recomandarea ca toți angajații săi din Europa, Statele Unite și din Canada să lucreze de acasă până la data de 1 mai 2020, cu excepția celor care lucrează în laboratoare, în unitățile de producție sau pe teren. Continuăm sa evaluam situația și ne vom adapta corespunzător.
În plus, luăm măsuri pentru a sprijini sănătatea și starea de bine a angajaților din întreaga lume, în contextul actual, în care aceștia se adaptează la noul mod de lucru și la noua dimanică.
În funcție de natura activității, este posibil ca nu toți angajații Novartis să poată lucra de la distanță. Astfel, la nivel global, ne-am luat angajamentul să oferim sprijin pentru îngrijirea copiilor, pe perioada pandemiei, pentru angajații care lucrează în laboratoare, unități de producție și pe teren. Pentru aceștia, Novartis oferă 12 zile de concediu plătit, în plus față de zilele de concediu și de zilele libere deja existente.
Continuând angajamentul de a oferi soluții pentru dezvoltare și învățare, Novartis extinde oferta de resurse digitale de învățare dedicate angajaților săi, în parteneriat cu platforma online, Coursera. Acum, fiecare angajat Novartis are acces la două licențe suplimentare Coursera, per locuință, pentru a sprijini procesul de învățare și nevoile de școlarizare.
În plus, Novartis donează 1 million USD pentru a sprijini activitatea Khan Academy, o organizație non-profit care oferă resurse de învățare virtuală pentru elevii și studenții de toate vârstele și resurse și instrumente pentru părinți și profesori. Contribuția noastră va ajuta Khan Academy să răspundă cererii crescute de învățare la distanță.
Pentru a ne ajuta angajații să își mențină starea de sănătate, Novartis le oferă acestora și familiilor acces la Tignum X, o aplicație care de coaching în wellness, în zone precum starea mentală, nutriție, mișcare și recuperare.
Vom continua să urmărim evoluția coronavirus și să luăm măsurile necesare pentru a ne sprijini și proteja angajații și pacienții.